Deși raportul INML a scos la iveală că Margherita a mințit cu privire la faptul că a consumat droguri la volan, fata Clejanilor nu se dezminte. Tânăra pare să nu aibă remușcări, ba mai mult lasă impresia că vrea să sfideze pe toată lumea.
După tot scandalul iscat în urma accidentului, și după acuzațiile care i s-au adus, cum că ar fi condus sub influența substanțelor interzise, tânără continuă să se afișeze în ipostaze ostentative, demonstrând ceea ce susținea în ultima vreme, și anume că este o „divă” demnă de Hollywood.
Concret, la o zi după raportul primit, mai exact, miercuri seara, Margherita din Clejani, s-a filmat în timp ce presta un dans la bară, îmbrăcată extrem de provocator, alături de un băiețel, care l-a rândul lui dansa urcat pe un scaun. Se pare că, fata Clejanilor nu este deloc afectată că declarațiile i-au fost contrazise de probe.
https://www.instagram.com/p/CDO7QbJjDe6/
Margherita de la Clejani a aflat marți, în detaliu, de la poliţie, ce substanţe ilegale a consumat înainte de a provoca un accident de circulaţie. Potrivit unor surse din anchetă, raportul IML vorbeşte despre un cocktail de stupefiante: cocaină, metadonă, opiu şi marijuana. Imediat după accident, cântăreaţa a negat că s-ar fi drogat.
Deși s-a jurat că nu este consumatoare de droguri, iar părinții au crezut-o, rezultatele analizelor făcute de INML, au scos la iveală faptul că în sângele Margheritei a fost descoperit un cocktail de stupefiante, printre care și cocaină. Conform informațiilor obținute de Impact.ro, Viorica a suferit un șoc atunci când a aflat și ar fi sărit să o păruiască pe Margherita.
„Numai părinte să nu fii în astfel de momente. Margherita a jurat că nu se droghează, iar Viorica a crezut-o și i-a luat apărarea, se bătea mereu cu pumnii în piept că va arăta public analizele, ca toată lumea să vadă că fiica ei nu este consumatoare. A fost mare scandal în familie, Viorica și-a pierdut controlul și energia. Ea munceste de 30 de ani pe rupte ca cei doi copii să trăiască în lux, iar ei uite ce fac: se droghează, consumă alcool, sunt scandalagii și puturoși”, au dezvăluit persoane din anturajul familiei de la Clejani.